Judges 10

Tola și Iair

1După Abimelek, cel care s-a ridicat să-l elibereze pe Israel a fost Tola, fiul lui Puah, fiul lui Dodo, un bărbat din Isahar. El locuia în Șamir, în muntele lui Efraim. 2El a judecat Israelul timp de douăzeci și trei de ani. Apoi a murit și a fost îngropat la Șamir.

3După el s-a ridicat ghiladitul Iair. El a judecat Israelul timp de douăzeci și doi de ani. 4Acesta avea treizeci de fii care călăreau pe treizeci de măgari; ei aveau treizeci de sate. Până în ziua aceasta, ele sunt numite Havot-Iair și se află pe teritoriul Ghiladului. 5Iair a murit și a fost îngropat la Kamon.

Oprimarea filisteană și cea amonită

6Fiii lui Israel au făcut din nou ce este rău înaintea ochilor Domnului și au slujit baalilor și aștoretelor, dumnezeilor Aramului, dumnezeilor Sidonului, dumnezeilor Moabului, dumnezeilor fiilor lui Amon și dumnezeilor filistenilor. L-au părăsit pe Domnul și nu I-au mai slujit. 7Atunci Domnul S-a mâniat pe cei din Israel și i-a vândut în mâinile filistenilor și ale fiilor lui Amon. 8Începând cu acel an, ei i-au zdrobit și i-au asuprit pe fiii lui Israel timp de optsprezece ani – pe toți fiii lui Israel care erau dincolo de Iordan, pe teritoriul amoriților, în Ghilad. 9Fiii lui Amon au trecut Iordanul ca să lupte împotriva seminției lui Iuda, împotriva seminției lui Beniamin și a Casei lui Efraim. Din această cauză Israel era într-un mare necaz.

10Atunci fiii lui Israel au strigat către Domnul, zicând:

‒ Am păcătuit împotriva Ta căci Te-am părăsit pe Tine, Dumnezeul nostru, și am slujit baalilor!

11 Domnul le-a zis fiilor lui Israel:

‒ Când egiptenii, amoriții, fiii lui Amon, filistenii,
12sidonienii, amalekiții și maoniții v-au asuprit și ați strigat către Mine, nu v-am eliberat Eu din mâna lor? 13Dar voi M-ați părăsit și ați slujit altor dumnezei! De aceea nu vă voi mai elibera! 14Duceți-vă și strigați la dumnezeii pe care vi i-ați ales! Să vă elibereze ei în vremea necazului vostru!

15Fiii lui Israel I-au zis Domnului:

‒ Am păcătuit! Fă-ne cum crezi că este bine, numai eliberează-ne astăzi, Te rugăm!

16Apoi au renunțat la dumnezei și au slujit Domnului, iar El S-a îndurat de necazul lui Israel. 17Când fiii lui Amon s-au mobilizat și și-au așezat tabăra în Ghilad, fiii lui Israel s-au grupat și și-au așezat tabăra la Mițpa. 18Cei din popor, și anume căpeteniile Ghiladului, și-au zis unul altuia: „Cine este omul care va începe lupta împotriva fiilor lui Amon? El va fi căpetenia tuturor locuitorilor Ghiladului“.

Copyright information for RonNTR